O oază de liniște pentru suflet: Botiza

Fără îndoială că Maramureșul este un ținut binecuvântat de Dumnezeu. Parcă toate darurile s-au revărsat aici, iar oamenii și locurile trăiesc parcă într-o simbioză care nu poate fi neîntreruptă de nimeni și de nimic. Totul aici este într-o deplină armonie, și timpul parcă trece cu totul altfel pe aici. La toate acestea se adaugă frumusețea aparte a Maramureșului, peisajele sale care îți taie răsuflarea și despre care poți afirma, fără a greși, că nu s-au inventat cuvintele care să le descrie cel mai bine.

Botiza, locul perfect pentru iubitorii de liniște

Unul dintre cele mai frumoase locuri din acest ținut binecuvântat de Divinitate este și Botiza. Această localitate este situată la poalele Muntelui Țibleș, Botiza este locul preferat de turiștii care își caută liniștea. O adevărată de oază de liniște pentru suflet, așa poate fi descrisă Botiza, care impresionează și prin felul în care oamenii de aici trăiesc în deplină armonie cu natura. Cei care au ajuns aici susțin că au simțit cum au început să trăiască altfel, să gândească altfel, parcă mai puțin superficial.

Tărâmul dacilor liberi

În aceste locuri au trăit dacii liberi, iar spiritul acestora este viu și acum, după mai bine de 2.000 de ani în locuitorii acestor locuri. Despre Botiza, primele izvoare scrise pomenesc încă din prima jumătate a secolului al XIV-lea. Ulterior, în acest locuri au poposit mulți evrei, care au trăit pe aceste meleaguri timp de mai multe secole, mai exact până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Dacă ești pasionat de istorie, poți întreba oamenii locului, care sigur îți vor oferi informațiile de care ai nevoie.

Biserici și izvoare

Cei care poposesc în aceste locuri află de la oamenii de aici că motiv de mândrie locală ar fi lăcașurile de cult, precum și cele cinci izvoare. Dintre acestea, patru sunt cu apă dulce, iar unul este de apă sărată termală. Cum s-ar spune, ai parte atât de liniștea sufletească, cât și pe cea a trupului. Și câți dintre noi putem spune că am reușit să găsim un echilibru în viața noastră? Se pare că o vizită la Botiza chiar te schimbă, din cam toate punctele de vedere.

Icoană făcătoare de minuni

Legătura locuitorilor din Botiza cu Divinitatea este întărită și de faptul că la schitul Balș Botiza adăpostește o icoană despre care se spune că este făcătoare de minuni. Aproape la fiecare pas găsești pe cineva care să-ți povestească despre o minune care s-a petrecut cu el sau cu cineva cunoscut. Dar nu numai icoana făcătoare de minuni ar trebui să fie motivul pentru care alegeți să vizitați acest schit. Lăcașul de cult este de o frumusețe rară, fiind construit din lemn masiv de brad, iar din arhitectura lui nu lipsesc arcadele specific maramureșene. Este un loc în care într-adevăr simți că îți redobândești credința rătăcită prin tehnologia de azi.

Sărbătorile

Sărbătorile de aici au un farmec aparte, iar locuitorii din Botiza știu să păstreze tradițiile intacte. Aceștia se îmbracă în costumul popular specific zonei și au grijă ca toate cele din bătrâni să fie respectate cu sfințenie.

Previous post Cancerul poate fi prevenit prin alimentație?!
Next post Avantajele Lucrului in Parlament: O Contributie Esentiala la Procesul Democratic