[ad_1]

Era musai să zică Șefa Educației??? Nu cumva era musai să se întreprindă oarece?!?!…

Cu prilejul Zilei Naționale a Lecturii, ministrul Educației, Ligia Deca, invită cadrele didactice să organizeze activități de promovare a lecturii în școlile în care își desfășoară activitatea. 

„Pentru marcarea zilei de 15 februarie, Ziua Națională a Lecturii, invităm cadrele didactice din toate unitățile de învățământ să organizeze activități de promovare a lecturii în rândul antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor. 

În timpul programului școlar, elevii vor fi încurajați să prezinte cartea preferată, să citească din ea și să discute pe marginea ei. Copiilor din ciclul antepreșcolar/preșcolar cadrele didactice le vor citi cărți potrivite vârstei. 

Vă încurajăm ca activitățile din data de 15 februarie să fie precedate sau urmate și de alte inițiative:

  • cluburi de lectură organizate pentru elevi și împreună cu aceștia; 
  • întâlniri cu scriitori, traducători și ilustratori; 
  • ateliere de scriere creativă și/sau ilustrare de carte;
  • vizite și/sau activități organizate la bibliotecă sau librărie, inclusiv prezentări ale serviciilor oferite de bibliotecile locale, județene și/sau metropolitane;
  • expoziții cu desene ale personajelor preferate; 
  • discuţii despre drepturile de autor;
  • expoziții de carte organizate cu sprijinul editurilor și librăriilor.

Ziua Națională a Lecturii ne oferă un prilej bun să reiterăm importanța cărților în viața noastră și să inițiem împreună obiceiuri de lectură, atât de necesare copiilor și tinerilor noștri. Să nu uităm că fiecare zi este potrivită pentru a descoperi o carte. Copiii, tinerii și adulții au nevoie de rutina lecturii pentru a se bucura de beneficiile ei. 

În spatele fiecărui cititor pasionat se află un părinte, un cadru didactic, un bibliotecar sau o altă persoană pricepută să călăuzească copiii și tinerii în lumea cărților. Fiți alături de noi, împreună putem crește viitoarele generații de cititori!

Vă invităm să promovați, în presa locală și pe rețele de socializare, activitățile organizate de dumneavoastră. Motto-ul anului acesta este: Citim zi de zi (#citimZideZi).”

Cu deosebită considerație,

Ligia DECA”.

…Credem însă că astfel de inițiative, de activități musai să vină de la sine. Dintr-un impuls firesc din partea profesorilorși chiar…  din partea elevilor- dece nu?! Nu trebuie să se zică „de sus”, să fie totul perceput ca o directivă… (ce, dacă nu zice ministrul, noi nu știm, nu facem…, nu dregem…?!?!)

Articolul Ce, daca nu zice ministrul, noi nu stim, nu facem, nu dregem…?! a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.

[ad_2]

panaitmihaivlad@hotmail.com