[ad_1]

Emoționant, necesar (!) eveniment. De dragul unei minunate tradiții, aici, în orașul PRIMULUI festival de JAZZ din România: Filarmonica ploieșteană organizează vineri, 21 octombrie 2022, de la orele 18.00, Conferința Națională Ploiești RoJazz50 +3. Evenimentul va fi găzduit de Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploiești.

Conferinta, una cu profund ecou în istoria jazz-ului în țara noastră, marchează uriașa contribuție a ploieștenilor pentru muzica românească și își propune să aducă în conștiința publică rolul oamenilor și a devotamentului față de o cauză, de data aceasta dragostea pentru muzica de jazz.

Conferința „ROJAZZ50+3” este o manifestare care va aduce împreună promotori, comentatori, directori de festivaluri și instituții, artiști și instrumentiști, oameni care au performat și continuă să o facă de peste cincizeci de ani, și nu în ultimul rând, iubitori de muzică.

ROJAZZ 50 +3 este inclus în programul Ploiesti Jazz Festival, un eveniment organizat de Filarmonica Paul Constantinescu – Ploiesti – membru al Europe Jazz Network  în parteneriat cu Primaria Ploiesti  desfăşurat sub Înaltul patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române și sub egida Ministerul Culturii.

Și-au anunțat prezența…nume „grele” din lumea jazz-ului:

Simona Maxim – Sibiu Jazz Festival

Liviu Briciu – Câmpina Jazz Rock

Sebaștian Gheorghiu – Jazz Cave

Lucian Sabados – Danube International Jazz Festival

Grieg Lambousy – New Orleans Jazz Museum (*Participare online)

James McGee – Mutual Musicians Foundation International  – Kansas City (*Participare online)

Vlad Mateescu – director al Ploiesti Jazz Festival și director al Filarmonica Paul Constantinescu – Ploiesti

Razvan Cojanu -Ploiesti Jazz Trio

𝐀𝐧𝐝𝐢 𝐄𝐧𝐚𝐜𝐡𝐞 – promotor jazz

… și mulți, mulți alții.

Seara se va încehia cu un recital al Quartal Formațion, ansamblul compus din Vlad Briciu (pian), Marinela Radu (voce), Dimitrie Milea (bas electric) și Bogran Tăbârcă (tobe).

Intrarea este liberă, iar evenimentul va putea fi urmărit live pe platforma ViCo Hall – Virtual Concert Hall.  

Articolul ONORANT: Grieg Lambousy – New Orleans Jazz Museum, la Ploiesti, la impresionanta conferinta dedicata celor 53 de ani de la PRIMULUI festival de JAZZ din Romania a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.

[ad_2]

Source link