Ciuma neagră a fost epidemia care a lovit Europa între 1347 și 1351 și a ucis, după estimările istoricilor, între o treime și jumătate din populația continentului. Boala, provocată de bacteria Yersinia pestis, venea din Asia și a intrat în Europa prin porturile Mediteranei. Consecințele ei au schimbat munca, salariile, credința și arta pentru generații întregi.
Cum a ajuns Ciuma neagră în Europa?
Ciuma neagră a ajuns în Europa în toamna anului 1347, pe corăbii comerciale care veneau din porturile Mării Negre. Epidemia izbucnise înainte în Asia Centrală și se răspândise de-a lungul rutelor comerciale până în Crimeea. Cronicile o leagă de asediul orașului Caffa, colonie genoveză, de unde corăbiile au plecat spre Constantinopol și apoi spre Sicilia.
De la Messina, boala s-a extins în câteva luni în Italia, sudul Franței și Peninsula Iberică, apoi spre nord. În 1348 a ajuns la Paris și în Anglia, iar până în 1351 atinsese Scandinavia și Rusia. Puține regiuni au fost cruțate.
Câți oameni au murit în timpul Ciumei negre?
În Europa au murit, după estimările acceptate, între 25 și 50 de milioane de oameni, adică aproximativ 30–60% din populație, în funcție de regiune. Cifrele exacte nu pot fi stabilite, pentru că registrele vremii erau incomplete. Unele orașe și-au pierdut mai mult de jumătate din locuitori, iar numeroase sate au fost abandonate complet.
| Perioadă | Etapă | Regiuni afectate |
|---|---|---|
| 1346–1347 | Sosirea pe țărmul Mării Negre și în Mediterana | Crimeea, Constantinopol, Sicilia |
| 1348 | Extinderea în vestul Europei | Italia, Franța, Spania, Anglia |
| 1349–1350 | Avansul spre nord și centru | Țările germane, Țările de Jos, Scandinavia |
| 1351–1353 | Ultimele focare ale primului val | Estul Europei, Rusia |
Boala a revenit apoi în valuri, la câteva decenii distanță, timp de peste trei secole.
Cum se transmitea ciuma?
Ciuma se transmitea în principal prin puricii care trăiau pe șobolani și pe alte rozătoare și care mușcau oamenii după moartea gazdelor. Forma bubonică, cea mai frecventă, producea umflături dureroase ale ganglionilor, numite bube. Forma pulmonară se răspândea direct de la om la om, prin picăturile eliminate la tuse, și era aproape întotdeauna mortală.
Istoricii și cercetătorii discută încă rolul altor paraziți, precum puricii și păduchii umani, care ar explica viteza mare de răspândire. Bacteria a fost identificată abia în 1894, de medicul Alexandre Yersin, iar analizele ADN făcute pe scheletele din gropile comune medievale au confirmat ulterior că ea a provocat epidemia. Legătura dintre rozătoare și bolile transmisibile explică și astăzi importanța deratizării și dezinsecției în spațiile cu alimente.
Cum au încercat oamenii din Evul Mediu să se apere de ciumă?
Oamenii din Evul Mediu s-au apărat de ciumă mai ales prin izolare, pentru că nu cunoșteau cauza bolii. Medicii vremii o atribuiau aerului „stricat” și conjuncțiilor astrale, iar tratamentele recomandate, de la sângerări la plante aromatice, nu aveau efect. Câteva idei, însă, au rezistat:
- Carantina: în 1377, orașul Ragusa, astăzi Dubrovnik, a impus navelor venite din zone infectate o izolare de 30 de zile. Termenul a fost extins ulterior la 40 de zile, iar cuvântul „carantină” vine din italienescul pentru patruzeci.
- Lazaretele: spitale de izolare construite pe insule sau în afara zidurilor.
- Închiderea porților orașelor pentru călătorii din regiunile lovite.
Despre felul în care practicile vechi se raportau la boală și sănătate se poate citi și în textul despre ce ne învață medicina veche.
Ce a schimbat Ciuma neagră în societatea europeană?
Ciuma neagră a schimbat raportul dintre muncă și pământ: forța de muncă a devenit rară, iar țăranii și meșteșugarii supraviețuitori au putut cere salarii mai mari. Autoritățile au încercat să înghețe salariile prin legi, cum a fost Statutul lucrătorilor din Anglia, din 1351, cu rezultate limitate. Pe termen lung, criza a slăbit vechile obligații feudale în vestul Europei.
Frica a avut și urmări tragice: procesiunile flagelanților și persecuțiile împotriva comunităților evreiești, acuzate pe nedrept de otrăvirea fântânilor. În artă au apărut teme macabre, precum dansul morții, iar în secolele următoare multe orașe din Europa Centrală au ridicat coloane ale ciumei, în semn de mulțumire pentru sfârșitul unei epidemii. Asemenea coloane pot fi văzute și astăzi în piețele vechi, iar contextul lor se înțelege mai bine la o vizită cu ghid la monumentele istorice.
Ciuma nu a dispărut complet nici astăzi, dar este tratabilă cu antibiotice dacă este diagnosticată la timp; orice simptom suspect după o călătorie se discută cu medicul.
