Drumul Mătăsii nu a fost un singur drum, ci o rețea de rute terestre și maritime care, începând din secolul al II-lea î.Hr., a legat China de Asia Centrală, Persia, India și bazinul Mediteranei. Pe ea au circulat mătase, mirodenii, metale prețioase și cai, dar și religii, tehnici și boli. Rețeaua a funcționat, cu perioade de declin și de înflorire, timp de mai bine de 1.500 de ani.
De unde vine denumirea de Drumul Mătăsii?
Denumirea de Drumul Mătăsii a fost propusă în 1877 de geograful german Ferdinand von Richthofen, cu mult după ce rutele își pierduseră importanța. Negustorii din Antichitate și din Evul Mediu nu foloseau un nume comun pentru ele. Termenul a fost ales pentru că mătasea chinezească era marfa cea mai cunoscută și mai râvnită în Occident, unde tehnica fabricării ei a rămas multă vreme necunoscută.
Când a apărut Drumul Mătăsii?
Drumul Mătăsii a căpătat formă organizată în timpul dinastiei Han, în secolul al II-lea î.Hr., după misiunile diplomatului Zhang Qian în Asia Centrală. Împărații Han căutau aliați împotriva popoarelor nomade din nord și cai rezistenți din valea Ferganei. Drumurile comerciale existau în parte și înainte, dar protecția militară a coridorului din vestul Chinei a făcut traficul regulat.
Pe unde treceau rutele principale?
Rutele principale porneau din vechea capitală Chang’an, astăzi Xi’an, și înaintau spre vest prin coridorul Gansu până la oaza Dunhuang. Acolo se despărțeau pentru a ocoli deșertul Taklamakan prin nord sau prin sud și se reuneau la Kashgar, la poalele munților Pamir.
| Segment | Orașe și repere | Mărfuri caracteristice |
|---|---|---|
| China de nord-vest | Chang’an, coridorul Gansu, Dunhuang | Mătase, lăcuri, mai târziu porțelan |
| Bazinul Tarim | Oazele din jurul Taklamakanului, Kashgar | Jad, cai, produse ale oazelor |
| Asia Centrală | Samarkand, Buhara, Merv | Hârtie, textile, metale lucrate |
| Persia și Mesopotamia | Platoul Iranian, Bagdad după secolul al VIII-lea | Covoare, argint, pietre prețioase |
| Mediterana orientală | Antiohia, Constantinopol, porturile Levantului | Sticlă, vin, lână, aur |
Pe mare, rutele legau sudul Chinei de Asia de Sud-Est, India, Golful Persic și Marea Roșie. Mirodeniile ajungeau în Europa mai ales pe aceste căi maritime.
Cine transporta mărfurile pe Drumul Mătăsii?
Mărfurile erau transportate în etape, de negustori care parcurgeau de obicei doar o porțiune a rețelei. Puțini călători mergeau din China până la Mediterana. Un balot de mătase își schimba proprietarul de multe ori, iar prețul creștea la fiecare oprire.
Caravanele de cămile bactriene, cu două cocoașe, străbăteau deșerturile și înălțimile reci ale Asiei Centrale. Caravanseraiurile, hanuri fortificate așezate la distanța unei zile de mers, ofereau adăpost, apă și loc de schimb. Negustorii sogdieni, din regiunea Samarkandului, au avut timp de secole un rol central ca intermediari, iar limba lor a fost una dintre limbile comerțului pe rute.
Ce idei și tehnici au circulat pe Drumul Mătăsii?
Pe Drumul Mătăsii au circulat religii, tehnici și cunoștințe la fel de importante ca mărfurile:
- Budismul a ajuns din India în China prin Asia Centrală, împreună cu texte, artă și arhitectură religioasă.
- Hârtia, inventată în China, s-a răspândit spre vest și era produsă la Samarkand și Bagdad înainte de a ajunge în Europa.
- Sericicultura a ajuns în Imperiul Bizantin în secolul al VI-lea, când, potrivit tradiției, ouă de viermi de mătase au fost aduse ascunse în bastoane de călugări.
- Bolile au circulat pe aceleași căi; ciuma din secolul al XIV-lea s-a răspândit și de-a lungul rutelor comerciale.
Urmele acestor schimburi se văd în siturile arheologice și în orașele-oază, prezentate alături de alte mărturii arheologice ale culturilor antice. Gustul pentru condimente și dulciuri cu nuci și fructe uscate, păstrat în bucătăriile orientale, poartă și el amprenta acestor contacte.
De ce și-a pierdut Drumul Mătăsii importanța?
Drumul Mătăsii și-a pierdut importanța după secolul al XV-lea, când rutele maritime directe au devenit mai ieftine și mai sigure decât traversarea continentului. Ultima mare perioadă de înflorire a fost cea a Imperiului Mongol, în secolele XIII–XIV, când o singură putere controla mare parte din traseu. Fragmentarea politică de după aceea, ocolirea Africii pe mare și creșterea navelor comerciale au mutat schimburile pe ocean.
Astăzi, o parte din traseu, coridorul Chang’an–Tianshan, este înscrisă din 2014 pe Lista patrimoniului mondial UNESCO. Pentru vizitarea unor astfel de situri întinse, alegerea dintre vizita cu ghid și cea pe cont propriu contează mai mult decât la un monument izolat.
